Asociaţia pentru Promovarea Valorilor Naturale şi Culturale ale Banatului şi Crişanei ”Excelsior”, custodele ariei protejate de interes comunitar ”ROSPA0015 Câmpia Crișului Alb și Crișului Negru” (sit Natura 2000), are onoarea să vă invite la:
Conferința pentru prezentarea rezultatelor proiectului
Joi, 2 Octombrie 2014, ora 09.30
la Primăria orașului Chișineu Criș
desfășurată în cadrul proiectului „Elaborarea planului de management pentru ROSPA0015 Câmpia Crişului Alb şi Crişului Negru şi ariile protejate conexe”, co-finanțat din Programul Operațional Sectorial ”Mediu” – Axa 4 ”Implementarea măsurilor adecvate de management pentru arii protejate”.
Scopul principal al conferinței este de a prezenta Planul de management al Complexului de Arii Protejate Crișuri, de a comunica rezultatele obţinute în urma implementării, utilitatea acestora şi modul de accesare de către persoanele interesate. Se vor sublinia cu precădere rezultatele obţinute în privinţa speciilor și habitatelor de interes comunitar identificate și cartografiate în aria țintă, măsurile de conservare ce se impun și eventualele interacţiuni ale acestora din urmă cu activităţile economice şi sociale din zonă.
În prima parte a zilei se vor comunica în plen rezultatele proiectului. De asemenea, se vor prezenta puncte de vedere ale colaboratorilor din proiect şi a celor mai interesați factori cu privire la condiţionalităţile siturilor Natura 2000, urmând discuţii libere pe tema rezultatelor proiectului şi a măsurilor ce se impun pentru conservarea speciilor și habitatelor, respectiv managementul siturilor Natura 2000.
În a doua parte a zilei reprezentanții Asociației Excelsior, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice și de protecție a mediului vor desfăşura o vizită tematică pe teritoriul Complexului AP Crișuri 2000, când vor fi prezentate rezultatele cele mai semnificative ale proiectului, respectiv zonele sensibile pentru administrarea ulterioară a sitului. Vizita are scopul de a conştientiza autorităţile publice şi factorilor locali cu privire la necesităţile de management şi măsurile ce se impun pentru conservarea habitatelor şi speciilor.
Vă rugăm să confirmați prezența dumneavoastră până în 29.09.2014.
Pentru confirmări, detalii și informații suplimentare privind Conferința de prezentare a rezultatelor proiectului vă rugăm să ne contactați la tel. 0257/ 270817 sau e-mail:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
.
Vă așteptăm!
Președinte
Mihai Pascu
Agenda Evenimentului:
Ora 09.30 Primirea și întâmpinarea participanților
Welcome coffee
Ora 10.00 Prezentarea proiectului
Manager proiect, Ing. Daniel Simon
Ora 10.15 Prezentarea rezultatelor studiilor avi-faunistice
Conf.univ.dr. Dan Stănescu
Ora 10.45 Prezentarea rezultatelor studiilor habitatelor
Prof.univ.dr. Gicu-Gabriel Arsene
Ora 11.15 Puncte de vedere ale administrației
Primarul comunei Socodor Jura Ioan Dimitrie
Ora 11.30 Prezentarea Planului de management
Biolog Mihai Pascu
Ora 12.00 Discuții libere
Ora 12.30 Pauza de prânz
Ora 13.45 Vizită tematică în Lunca Teuzului și Pădurea Șepreuș (colonia de ciori)
Coordonator: biolog Mihai Pascu
Ora 16.00 Sosirea în Chișineu Criș